Printre obiectele care circulă discret de la o generație la alta în multe familii românești, ștergarul de nuntă ocupă un loc special. E o bucată de pânză, adesea cusută manual, cu motive tradiționale brodate pe margini, care pare, la prima vedere, doar un accesoriu decorativ. În realitate, ștergarul are un rol ritual precis, legat direct de relația dintre miri și nași – relație pe care tradiția românească o tratează cu o seriozitate aproape egală cu cea dintre părinți și copii.
Nașii, în cultura populară românească, nu sunt simpli martori la eveniment. Ei preiau o parte din responsabilitatea spirituală pentru noul cuplu, similar rolului pe care îl au la botez pentru copil. Ștergarul devine, în acest context, un obiect care marchează fizic legătura asta – e literalmente pânza care unește mâinile mirilor cu cele ale nașilor în momentele esențiale ale ceremoniei.
Cum se folosește ștergarul în timpul ceremoniei
În biserică, în timpul cununiei religioase, ștergarul e folosit adesea pentru a lega mâinile mirilor între ele sau pentru a le lega simbolic de mâinile nașilor, în timp ce preotul rostește rugăciunile de cununie. Gestul are o încărcătură vizuală puternică: pânza albă, brodată, devine literalmente firul care unește destinele celor implicați.
În alte tradiții regionale, ștergarul e purtat de nași pe umăr sau legat la brâu pe tot parcursul ceremoniei și al petrecerii, ca semn distinctiv al rolului lor special în acea zi. Uneori, mai există un al doilea ștergar, oferit de miri nașilor ca dar, semn de recunoștință pentru rolul asumat.
Cine face ștergarul și ce simbolizează broderia
Tradițional, ștergarul de nuntă era cusut chiar de mireasă sau de femeile din familia ei, cu luni bune înainte de eveniment. Broderia nu era întâmplătoare – motivele florale, geometrice sau cele inspirate din natură (spice de grâu, viță de vie, păsări) purtau fiecare o urare specifică: belșug, fidelitate, protecție.
Azi, foarte puține mirese mai brodează singure ștergarul, dar multe aleg să comande unul lucrat manual, de la meșteșugari specializați în textile tradiționale, tocmai pentru a păstra autenticitatea gestului. Diferența majoră față de trecut e că ștergarul a devenit, pentru multe cupluri, mai degrabă un obiect simbolic ales cu grijă decât unul confecționat acasă, la fel cum s-a întâmplat și cu alte elemente rituale pregătite tradițional de familie, cum e colacul de nuntă, azi mai des comandat decât copt în casă.
De ce contează detaliul ăsta la o nuntă modernă
Chiar și la nunțile organizate în stil contemporan, cu decor minimalist și influențe occidentale puternice, mulți preoți continuă să folosească ștergarul în timpul cununiei religioase, pentru că face parte din rânduiala liturgică, nu doar din obiceiul popular. Practic, cuplurile care aleg cununie religioasă îl vor întâlni oricum, indiferent cât de „modernă” vor să fie restul nunții.
Pentru cuplurile care vor să onoreze relația cu nașii într-un mod mai vizibil, ștergarul poate deveni și un element de decor – fotografiat separat, păstrat ulterior ca obiect de amintire, uneori chiar înrămat. E un mod discret, dar cu semnificație reală, de a marca rolul pe care nașii îl joacă nu doar în ziua nunții, ci și în viitorul familiei, alături de alte gesturi legate de familie și de comunitate discutate și în materialul despre originea cererii în căsătorie.
Rămâne, până la urmă, un obiect mic cu greutate mare: o simplă bucată de pânză care leagă, la propriu și la figurat, două familii și doi oameni care pornesc împreună într-o etapă nouă, sub privirea și sprijinul celor aleși să îi ghideze.
