Costumul face cea mai mare parte din impresie, dar detaliile care ajung în prim-plan, în fotografiile de la pregătiri și de la schimbul de verighete, sunt aproape întotdeauna accesoriile. Butonii de la manșetă, batista de la piept, catarama curelei și cadranul ceasului apar de zeci de ori într-un album de nuntă. Sunt obiecte mici, care costă puțin raportat la restul ținutei, și exact de aceea sunt și cele mai des exagerate.
Un mire cu butoni sclipitori, batistă cu imprimeu, curea cu logo mare și un ceas sportiv voluminos nu arată mai bine îmbrăcat, ci mai încărcat. Principiul de la care merită să pornești e că accesoriile completează costumul, nu concurează cu el. Logica e aceeași și de cealaltă parte a cuplului: dacă citești ce se spune despre accesoriile miresei, vei recunoaște criterii surprinzător de asemănătoare, doar aplicate altor obiecte.
Butonii se aleg după manșetă, nu după gust
Butonii nu sunt un accesoriu opțional pe care îl adaugi dacă îți place. Ei depind strict de tipul de manșetă al cămășii. Manșeta franceză, adică cea dublă, care se întoarce și nu are nasture cusut, nu se poate închide fără butoni. Manșeta simplă, cu nasture, nu îi acceptă. Deci prima decizie nu e ce butoni cumperi, ci ce cămașă comanzi, iar asta se stabilește odată cu costumul, nu în ultima săptămână.
Dacă ai ales manșeta dublă, câteva repere te scot din impas. Dimensiunea rezonabilă rămâne sub doi centimetri; peste asta încep să arate teatral. Finisajul mat, în nuanțe de argintiu, gri sau oțel închis, e cel mai iertător și merge cu aproape orice costum. Butonii cu pietre colorate, cu tematică sau cu personaje sunt amuzanți la petrecere, dar arată deplasat în cadrele de la cununia religioasă. Iar dacă vrei un obiect cu însemnătate, butonii sunt suportul ideal pentru o gravură discretă: inițialele, data nunții, o coordonată. E un cadou clasic din partea miresei, tocmai pentru că se poartă și după nuntă.
Batista de la piept nu e cravata în miniatură
Greșeala pe care o vezi cel mai des vine din seturile vândute împreună: cravată și batistă din exact același material, cu exact același model. Rezultatul arată a uniformă, nu a ținută gândită. Regula practică e ca batista să preia o nuanță secundară din cravată, din cocardă sau din buchetul miresei, nu culoarea dominantă.
Varianta care nu dă greș niciodată este batista albă, simplă, din in sau bumbac, împăturită drept, cu o bandă de un centimetru și jumătate ieșită din buzunar. Merge cu orice costum, la orice oră, în orice sezon. Dacă vrei ceva mai relaxat, îndoirea tip puff, cu vârfurile ușor răsfirate, funcționează la nunțile de zi și la costumele deschise la culoare. Ține cont că mătasea alunecă și dispare în buzunar după prima oră de dans, iar inul și bumbacul stau. Dacă totuși ții la o batistă de mătase, pune sub ea o bucată de carton subțire sau o a doua batistă de bumbac care să o susțină.
Cureaua sau bretelele, niciodată amândouă
Cureaua și bretelele fac aceeași treabă și nu se poartă simultan. Dacă alegi cureaua, caută o lățime de aproximativ trei centimetri, cu cataramă mică, dreptunghiulară, fără logo vizibil. Pielea trebuie să fie de aceeași culoare cu pantofii, iar dacă pantofii sunt maro, cureaua nu are voie să fie neagră. Un detaliu care se observă în pozele de grup: capătul curelei ar trebui să se oprească între a doua și a treia gaură, nu să atârne lung pe lângă șold.
Bretelele au sens mai ales la costumele cu vestă, unde nu se văd deloc, și la pantalonii cu talie înaltă, unde chiar susțin mai bine decât o curea. Dacă îți dorești imaginea clasică, cu sacoul dat jos și bretelele la vedere spre finalul serii, alege-le din material textil, cu prindere pe nasturi cusuți în interiorul pantalonului, nu cu clemă metalică. Iar dacă porți vestă, cureaua devine oricum inutilă: nu se vede și adaugă volum sub țesătură.
Ceasul intră în fiecare cadru cu mâinile
Fotograful va face în mod cert cadre apropiate cu mâinile: verighetele, momentul în care îți aranjezi manșetele, mâna pe spatele miresei la primul dans. Ceasul apare în toate. Un ceas sport din cauciuc, cu ecran digital, taie complet linia unei ținute formale, oricât de bun ar fi ceasul în sine.
Varianta sigură e un ceas clasic, cu cadran între 36 și 40 de milimetri, curea din piele în aceeași familie de culoare cu pantofii și cureaua, fără cronografe încărcate și fără bezel colorat. Dacă nu ai un asemenea ceas și nu vrei să cumperi unul, nu purta niciunul. Mâna goală arată curat; un ceas nepotrivit nu. Alternativa care merge de fiecare dată e împrumutul din familie, ceasul tatălui sau al bunicului, care aduce și o încărcătură personală în ziua respectivă.
Regula metalelor și testul de cinci minute
Ce ține totul laolaltă este consecvența metalelor. Verigheta dictează. Dacă e din aur galben, butonii, catarama și accentele ceasului merg spre auriu sau șampanie. Dacă e din aur alb, platină sau oțel, restul rămâne argintiu. Amestecul de auriu și argintiu pe aceeași mână se vede imediat în macro.
Înainte să te oprești, numără. Cravată sau papion, batistă, butoni, cocardă la rever, ceas, curea, verighetă: sunt deja șapte elemente. Peste ele, un ac de cravată, un inel suplimentar și o pereche de ochelari de soare agățați de buzunar devin prea mult. Testul care funcționează: așază toate accesoriile pe masă lângă costum, fotografiază-le cu telefonul și uită-te la imagine. Obiectul care îți sare primul în ochi e, de regulă, cel care trebuie scos.
Merită să faci acest exercițiu odată cu proba finală, nu în dimineața nunții, și să ții cont de sezon, pentru că un costum de vară din in cere alte accesorii decât unul de iarnă din lână groasă; diferențele sunt bine explicate în comparația dintre ținuta mirelui vara și iarna. Iar dacă ești încă la începutul procesului și nu ai stabilit croiala și culoarea costumului, ordinea corectă e să pornești de la alegerea costumului în funcție de stilul nunții și abia apoi să cauți accesoriile care i se potrivesc, nu invers.
